Pantofarul



Şi întâmplarea aceasta o datorez tot prietenei mele D. – are ea o sensibilitate ascuţită, care o face să aibă acces la o lume prea puţin vizibilă nouă, celorlalţi, care trăim cu ochii mai mult în soare. 

D. mă luă într-o zi de mâna – nu o să uit, era ca azi -  şi îmi zise că are să mă prezinte cuiva, care sigur o să mă ajute. Ştia de problemele mele cu somnul şi era convinsă că întâlnirea pe care mi-o propunea era o soluţie.

Mă duse, aşadar, prin Bucureştiul vechi prin care ne plimbam împreuna mai cu seamă în nopţile de vară (ne amuzam uitându-ne la vitrinele anticariatelor şi la rochiile hidoase, de mireasă). Încă nu începuse marea renovare, nu baruri, nu cafenele, nu lumini, doar nişte copii care băteau mingea prin praf sau jucau prin ganguri v-aţi ascunselea.

Printr-un astfel de gang o apucarăm şi noi.  Ajunserăm într-o curte interioară pavată cu piatră de râu, roasă de timp, printre care crescuse iarba (mirosul ei se simţea destul de profund). În curte erau mai multe uşi dar le lipseau numele, numerele, ori vreun semn de identificare ; toate aveau aceeaşi vopsea stacojie, scorojită. D. păru să aleagă una la întâmplare, după mai multe piruete făcute  îmi zise să intrăm pe uşa pe care i-o indica mâna dreaptă.

Sper sa fie acasă, îmi zise ; nu lucrează decât serile de sâmbătă şi duminică ; în restul timpului are altă meserie (e notar, am auzit, pasionat de testamente, dar nu cred sa aibă vreo legătură). Vezi , îmi zise D., că încălţările se lasă într-un loc special, la intrare. Eu purtam o pereche de sandale aurii din cureluşe fine, cu o floare, D. avea si ea in picioare nişte balerini de mătase.  Păşeam pe piatra rece – vai , ce uşurare, după ce îndurasem căldura unei zile cu cel puţin 36 de grade.  

Cel pe care mi-l prezentă D.,  domnul T.,   părea la prima vedere un om obişnuit, asta până ce îi priveai ochii înfundaţi in orbite.. avea .. e puţin spus.. o privire adâncă. Mă întrebă câte ceva despre mine şi ce nevoie mă aducea la dânsul. Îi povestii despre insomniile mele care nu treceau cu nimic şi mă făceau să umblu noaptea pe străzi, ceea ce nu era lucru foarte cuminte pentru o fată singură. Ceru atunci să îi aduc sandalele lăsate la intrare.

Sa fie pantofar ? Nu aş fi zis, după mâinile cu degete incredibil de lungi, cu unghii frumos rotunjite, aş fi jurat până la această cerinţă neobişnuită că este vreun pianist, iar D. mi-l prezintă pentru vreo audiţie (terapia muzicală fiind unanim recunoscută ca dând rezultate deosebite în cazul insomniilor).

Domnul T. ia în mâinile sale sandalele mele prăfuite, le cântăreşte, le măsoară, ia o lupă şi priveşte atent praful strâns pe ele (abia acum îl vedeam şi eu, înroşindu-mă) şi se opreşte cercetându-le atent floarea. Pare o specie de orhidee – zice – phalenopsis  - orhideea molie.  Dau din cap aprobator deşi era pentru prima dată când mă uitam cu interes la acea floare.  Problema dumneavoastră are soluţie, dar trebuie sa îmi lăsaţi pentru câteva zile aceste sandale. 

Deşi nu vedeam ce legătură ar putea fi între bietele mele sandale şi insomnia care mă chinuia, le lăsai cu gândul să revin, cum îmi spuse.

La întoarcere găsii cu greu uşa potrivita  - D. era plecată într-un turneu, iar eu, trebuie să mărturisesc, nu sunt aşa bună ca ea la mişcare.

Domnul T. era foarte luminos de astă dată, până şi în ochi îi ghiceam nişte sclipiri.  Părea semn bun pentru mine.  Mă rugă să iau loc într-un fotoliu şi începu să îmi explice.

Ştiţi, domnişoară (urăsc să spun « duduie ») problema dumneavoastră  era că aveaţi agăţate de tălpile încălţărilor foarte multe poveşti nespuse. Acestea se concentraseră în floare, care în timpul nopţii emana un miros tare – imperceptibil nasului dar foarte greu şi apăsător pentru inconştientul dumneavoastră. Acesta era cel care va împiedica să adormiţi. A trebuit sa le descos bine până să obţin aceasta informaţie. Să ştiţi, totuşi, că a fost o încântare să vă trag de limbă sandalele.  Poftiţi, aveţi aici o transcriere exactă a poveştilor. 
Dacă o să le citiţi înainte de culcare, somnul dumneavoastră o să se îmbunătăţească în mod considerabil. Cu timpul, când veţi învăţa singură cum să vă priviţi încălţările, veţi putea scoate de la ele toate poveştile cu care v-aţi întâlnit pe drum, astfel încât acestea să nu vă mai otrăvească nopţile. Ba, dacă le scuturaţi puţin, vă pot furniza şi nişte imagini,  ale privirilor lăsate în pământ, de care v-aţi lovit mai mult sau mai puţin din întâmplare. 
Vă mai aştept pe la mine dacă aveţi drum pe-aproape si vreţi să depănăm  împreună poveşti – spuse domnul T. şi se retrase.

Am plecat de acolo ţinând în braţe ca pe sfintele moaşte sandalele şi foile de hârtie pe care erau transcrise poveştile spuse de floare.  Seara, la culcare, începui să citesc  de pe foi, dar nu mai ştiu ce citii, pentru că, prima oara după mult timp, somnul  se lipi de mine îndată.