____________*


-    Markus?
 Nu cred, Markus e tâmplarul acela ursuz şi cam agresiv, pe care l-am chemat să îi aranjeze patul. Poate Ioan. Sau dacă vrei : Gian, Ivan, João, Jovan, János, Johann, Jean, John, Giovanni, Juan, Jan.
-  Oricum ar fi, e binecuvântarea Domnului.

Peste câteva zile se va întâmpla şi ei încă nu îi găsiseră numele. Toate semnele arătau că va fi băiat. Primul copil. Nu puteau sa rişte sa i-l greşească, căci asta l-ar fi urmărit toate zilele. Bunăoară Ioan avea cifra destinului 3 şi asta ar putea însemna nu numai că va fi iscusit în  mânuirea vorbelor sau în orice artă asupra căreia se va apleca, dar şi că va fi  o persoană superficială, indolentă,  iar asta ei nu voiau cu niciun chip să se întâmple. Aşa că începură a cerceta bine numele şi asocierea lor cu numerele şi hotărâră să dea copilului lor cât mai multe, astfel încât să nu îl priveze de nici o calitate pe care acestea i le-ar fi putut oferi, iar dacă vreunele ar fi avut şi cusururi, punându-i mai multe şi le-ar fi  anulat cumva intre ele pana la urma.

Când ziua a venit şi copilul a trebuit declarat şi înregistrat cum se cuvine, părinţii prezentară  funcţionarului însărcinat cu această îndatorire următoarea listă: „Ioan-Radu-Vicenţiu-Oskar- Pablo-Vlad-Antoniu-Eduard-Martin-Paco-Wiliam-Jorje-Tashiro-Flavius-Laviniu-Irin-Ursu-Constantin-Victor-Jean-Adalbert-Hristu-Yiannakis-Alexandru-Dumitru-Dan-Theodor-Kamil- Bogdan-Lucian-Oleg-Enrico-Khrysztof-Abel-George-Sacha-Paul-Claudiu-Damir-Igor-Petre- Şerban-Denis-Stephan-Horia-Sorin-Lars…” şi tot aşa, pe câteva pagini bune. Funcţionarul fu însă avertizat că lista va fi completata în următoarele zile. Părinţii furnizară astfel biroului local de stare civilă alte şi alte liste de nume (poate ca unele se repetau, însemnând acelaşi lucru în diverse limbi dar aici interveneau numerele). Funcţionarul care  primise iniţial cazul fu desemnat să se ocupe exclusiv de dânsul. Şi adevărul este că povestea aceasta îi ocupa tot timpul. 

Trecuseră ani de la naşterea băiatului şi părinţii lui tot continuau să îi completeze acestuia numele, iar certificatul de naştere tot nu se mai termina. După ce finalizaseră dicţionarele, părinţii se apucaseră să scotocească prin cărţile de literatură şi culeseseră şi de aici personaje masculine, spre exemplu : „Hans, Oliver, Huckleberry, Winnetou, Remi, Tom Degeţel, David (Copperfield, desigur)”.. si aşa mai departe.  Ba puseseră pe lista şi nume cum ar fi Micul Prinţ, ca să fie.  

În timpul acesta, băiatul creştea şi ceilalţi copii nu îl prea băgau în seamă căci nu ştiau exact cu ce nume să-l strige. La şcoală era trecut în catalog cu o linie. Mai târziu, când îşi continuă studiile, alţii, mai înţelepţi, îl înlocuiseră cu o stea. Într-o zi, o fată se îndrăgosti de el, căci îndrăzniseră să îşi spună simplu « tu », neinteresându-i prea multe, dar povestea lor se sfârşi în ziua in care fata, care voia sa fie mai mult, decise să îl prezinte părinţilor.

Băiatul devenise între timp adult, părinţii lui se duseseră pe rând, dar nu înainte de a lăsa lumii moştenire găsirea întregului nume. Funcţionarul însărcinat cu completarea certificatului ieşise şi el demult la pensie si treaba asta fusese dată pe rând altora, mai tineri. Acum se ceruse familiilor, la nivel internaţional, sa doneze câte un nume. Pe funcţionarii din prezent se pare că introducerea de curând a codurilor numerice personale i-ar fi putut ajuta, dar  Moartea, care ar fi venit şi ea la rând să îl caute, s-ar fi găsit într-o situaţie unică: să strige un număr.

Venise rândul să facă donaţia şi familia mea şi mă desemnaseră pe mine drept donator, dar în capul meu se făcuse brusc un mare gol


…………

O bătrână mă scutură puternic de umăr (se vede treaba ca adormisem), zicându-mi : ridică maică şi tu coliva  şi spune odată numele”. 

____________
* fără nume