(de-ar fi să) mai

Ia-mă de mână, să trecem luna mai, să nu mă împiedic iar în mijlocul drumului, să dea vreun tramvai peste mine, vreun biciclist sinucigaş sau un copil buimac,  cu ochii pe partea cealaltă a drumului, la toneta cu îngheţată, pardon, că nu mai e la modă, mai bine la patiseria cu merdenele, unde s-a îndrăgostit vara trecută de vânzătoarea Lili, blondă, cu strungăreaţă, uşor rârâită şi cu breton filat.

Hai, ţine-mă strâns de mână, până trecem şi luna asta, cel mai frică îmi e să nu mă lovească salvarea, chiar pe zebră, cum am văzut la ştiri că s-a mai întâmplat.
Dar nu cu tine, cu tine totul e simplu, chiar şi hainele cu care îmi îmbrac în fiecare dimineaţa  moartea, de-acum iminentă -  serios, ce mai înseamnă 20-30 de ani raportat la timpul universal !? - făra zorzoane şi fără farduri, că aşa-i mai stilat.

Singura muncă va fi să trec strada asta. Hai, vino, strânge-mă de mână, în iunie totul va fi bine, vom mânca împreună cireşe, de mai, desigur, că sunt primele, apoi vom povesti copiilor altora cum ne-am întâlnit noi la o trecere şi de-atunci cum nu te-am mai lăsat.

încăperi revizitate

Dacă eu sunt memoria ta, tu cum o să mai ştii că am fost vie, că am existat într-adevăr, că te-am iubit încă ?

Încă mai mult decât moartea, mă sperie uitarea care o să vină. E ca şi cum viaţa pe care am trăit-o împreună nici nu a existat, de vreme ce a fost fără martori, fără urmă.

Te-am simţit ştergându-te de pământul moale din care veneam. Undeva, în urmă,  mâna mea ar fi vrut să te ţină de mână,dar, fără amintiri, o să ţi se pară pe veci o mână  străină.

lunea cea de toate zilele

Astăzi e ziua de dărâmat pereți. Cu mâinile goale. De rezistenţă. Mai spre seară o sa arunc molozul afară. Să nu mă vadă nimeni, în stradă. E cumva ilegal, ar trebui să am un contract, care să stabilească ce şi cât şi mai ales unde. Dar cine s-ar încumeta să încheie cu subsemnata un contract, în aceste condiții de instabilitate structurală !?   Mai apoi, ce a mai rămas o să izolez cu nişte vată, ştiu de la cursurile de prim ajutor că nu-i cel mai indicat material, dar la  suprafață o să pară curat, până săptămâna viitoare, când o să mă apuc iar de dărâmat. (Interioare)

.

Pe pereți mi se scurge tristețea. Pun niște ligheane, să nu ajungă la vecini, să nu se umple blocul acesta cu oameni normali, cu copii, care bat mingea și aleargă pe scări și striga mami-mami. Să nu ajungă în stradă, să se facă polei, să fie oase rupte și accidente mortale. O țin doar pentru mine, strânsă, la piept, să îmi tină de cald și de foame. Doar ție ți-o arăt uneori, când mă pui să deschid gura mare: „aaaaaaaaa